Textul fără titlu pentru echipa fără titlu

Mă gândesc aşa, adormit (e miezul nopţii, 24 de ore după dezamăgirea de la Galaţi), la ultimii 20 de ani din istoria clubului, de când merg şi eu pe la meciuri, acasă şi în deplasare. Imi amintesc mai mult decat clar victoria cu Dinamo din ’97, acel 3-0 într-un sezon în care am retrogradat fără drept de apel. Chiar atunci,  după golurile lui Kovacs, Sasu şi Guşi-gol cred că am fost cel mai fericit din toate plimbările mele pe la meciuri de fotbal, conştient de faptul că echipa mea retrograda.

Atunci, în momentul ăla, nu îmi închipuiam că va fi posibil pe parcursul vieţii mele să aud/citesc fraza: „jucăm cu dinamo pentru locul 2”. Normal că speram, visam la aşa ceva, dar nu-mi închipuiam, nu ştiam cum ar putea fi, ce aş simţi, cum ar arăta o situaţie de genu’ ăsta.

Acum e nasol, am trecut din nou razant pe sub un titlu, ne băgăm picioarele şi nu mai mergem la meciuri, că facem cu inima, că joacă ca dracu’ şi ne scot peri albi, că Iancu-i gras, că Uhrin îi slab, că nu ştiu ce. Ei bine, nu. Imi bag si eu picioarele şi in loc să mă lamentez pentru ceva ce ar fi putut să fie, prefer sa ma bucur pentru fraza asta: „jucăm cu dinamo pentru locul 2”. Şi javrele îs sub noi în clasament. Şi spurcaţii la fel. Şi încă 14 echipe din Liga 1 tot sub noi. Şi uta-n B🙂

Tempo Poli!

Ori la bal, ori la spital

22 februarie 2011 Lasă un comentariu

Foto: Flopssy

În cât mai puţine cuvinte, acesta este rezumatul returului de campionat pentru Poli. În condiţiile de criză deja cunoscute de toată lumea, câştigarea (sau ratarea) titlului este evenimentul care va defini evoluţia clubului în următorii ani. Şi ţinând cont de faptul că acesta este ultimul sezon la finalul căruia campioana intră direct în grupele Ligii, lupta va fi cu atât mai dură.

Din declaraţiile oficialilor alb-violeţi se pot deduce două variante principale pentru viitorul apropiat al clubului:

1. dacă vom fi campioni, acei bani vor putea susţine echipa la nivel înalt pentru următorii ani, luptând la titlu în fiecare sezon.

2. dacă nu luăm titlul, jucătorii cu contracte mari vor pleca, baza va fi pusă pe fotbalişti tineri şi ieftini. Ne vom lupta la mijlocul clasamentului, cel mai înalt obiectiv fiind o eventuală calificare în cupele europene.

Oricum ar fi, din punctul meu de vedere, noi, suporterii, putem avea o singură atitudine: Înainte, Politehnica!

Metode de lucru la Poli Timişoara

16 februarie 2011 Lasă un comentariu

Acum vreo cinci ani, BKP, VGB şi alte acronime au început să bage bani cu lopata în Poli, zic unii mai mult în scopuri „igienice”. S-au adus jucători cu nemiluita, au venit pentru perioade scurte şi nume mari, ca Viorel Moldovan sau Contra, a fost instalat chiar şi regele Hagi ca antrenor. Tot pentru o perioadă scurtă. Toate bune şi frumoase, Poli Timişoara a devenit tot mai cunoscută, iar odată cu trecerea timpului a început să fie considerată a face parte din grupul favoritelor la trofee în fiecare an. Însă, cu tot cu două finale de cupă şi un loc doi la mustaţă în campionat, minunea nu s-a produs. Am început să jucăm regulat în cupele europene, dar trofeele n-au venit, în ciuda milioanelor investite.

Şi apoi a venit criza. Banii s-au tot împuţinat, până n-au mai rămas nici cât să umpli maşina de spălat cu cea mai redusă capacitate de pe piaţă (4 kg). Şi atunci, conducerea clubului s-a reorientat. Cum nu mai erau bani de aruncat în stânga şi-n dreapta, au trecut la metoda „totul pe bani puţini sau gratis”. S-au uitat în jur şi au căutat omul cel mai potrivit pentru misiunea în cauză: Dani Stanciu (salut Daniel!). Şi de când a venit noul manager sportiv, lucrurile s-au schimbat radical, iar cel mai clar exemplu sunt transferurile. Lăsând la o parte necesitatea de a aduce jucători liberi de contract, cel mai bun indiciu despre noul mod de a face treabă este modul cum sunt realizate transferurile.

Cel mai bun exemplu este venirea lui Sorin Ghionea. Dacă acum câţiva ani un transfer la Poli era întors pe toate feţele cu mult înainte ca jucătorul în cauză să pună pixul pe foaie, transferul fundaşului central a devenit cunoscut doar în momentul în care informaţia a fost afişată pe site-ul oficial. Discret, fără tam tam, deşi numele jucătorului provoacă încă trepidaţii în presa centrală, din cauza perioadei petrecute la Steaua.

Şi acum se pune întrebarea: vom reuşi cu bani puţini (sau deloc), dar cu discreţie, ceea ce n-am reuşit cu bani mulţi şi multă gălăgie? În câteva luni vom afla răspunsul.

Două cantonamente, două victorii

Poli încheie cele două perioade de pregătire centralizată ale iernii cu un bilanţ care ar fi îngrijorător dacă am vorbi de meciuri oficiale: şase meciuri, două victorii, două egaluri, două înfrângeri.  Nu-s genul care se uită la rezultatele partidelor amicale, dar victoriile contribuie la moralul unei echipe indiferent de adversar şi de miza jocului.

Desigur, circumstanţe atenuante sunt destule: jucători proaspăt transferaţi care încă nu s-au integrat, accidentări, nevoia de a rula cât mai mulţi fotbalişti şi aşa mai departe. Până la urmă, contează cu adevărat rezultatele din meciurile oficiale. Mai îngrijorătoare mi se pare lipsa de apetit pentru gol, Poli marcând patru goluri în cele cinci meciuri de la Marbella.

Cum spuneam mai devreme scopul unui amical nu este victoria, însă pentru o echipă care se poate lăuda cu cel mai bun atac din campionat în ultimele două – trei sezoane pare cam puţin. Scopul unui amical nu este victoria, dar cu siguranţă este exersarea unor scheme de joc. Iar până acum am impresia că s-au exersat în mare parte doar schemele alea defensive. Sper să mă contrazică băieţii (şi antrenorul) şi să avem din nou cel mai bun atac din ţară. Şi o apărare beton, desigur😀

Old school is the best school sau cum să faci treabă la BC Elba Timişoara

Dragan Petricevic şi Rade Dzambic

Revenirea a doi dintre fii rătăcitori ai lui Dragan Petricevic, Milos Pesic şi Rade Dzambic, pare să fi adus un suflu nou la Elba. Da, tot Elba îmi vine să-i zic, chiar dacă schimbarea radicală din structura clubului a dus la denumirea BC Timişoara, oarecum impersonală din punctul meu de vedere.

Remanierea aproape totală a lotului în pauza dintre sezoane nu a dus la rezultatele scontate, turul de campionat părând de-a dreptul dezastruos faţă de ultimii ani. Acum, BC Elba Timişoara luptă şi transpiră serios pentru calificarea în play-off, lucru care în ultimele trei – patru sezoane era doar o formalitate.

La începutul acestui campionat, în „primul cinci” mai rămăseseră din vechea gardă doar Dan Păltinişanu şi Nenad Markovici. În pauza de iarnă, au revenit alături de echipă Milos Pesici şi Rade Dzambici, iar starea de spirit a echipei pare să se fi schimbat radical în bine. Cei patru muşchetari, sprijiniţi de cele mai inspirate dintre multitudinea de transferuri (Habus, Kabengele, Dragoş Andrei sau Miskovic, deşi nu sunt super-jucători, chiar ajută echipa), încearcă să ne demonstreze că tot vechea reţetă e cea care poate aduce rezultate. Meciurile de pe teren propriu au fost câştigate în acest an, însă adevăratul test va fi sâmbătă, cu Asesoft Ploieşti. Indiferent dacă vom câştiga sau nu, acest meci ne va arăta cu adevărat dacă putem spera la mai mult în acest sezon. Măcar în Cupă să ne respectăm blazonul🙂

Deci sâmbătă, ora 18, cu toţii la sala Olimpia!

Cantonamente, cantonamente!

31 decembrie 2010 Lasă un comentariu

Necruţătorul

Umbla vorba prin târg că mandatul lui Cosmin Contra ca antrenor la Poli a fost o perioadă de „dolce vita”, cel puţin în ceea ce priveşte antrenamentele. Poate nu e adevărat însă, oricum ar fi fost, pentru bravii fotbalişti alb-violeţi urmează vremuri mult mai grele.

Dusan Uhrin s-a întors şi jucătorii mai vechi îşi amintesc cu siguranţă traseele de alergare prin pădure, la Debrecen. Îns acum, cehul a venit cu ceva în plus. Poate pentru a-şi face o idee mai bună despre lotul pe care îl are acum, poate pentru a avea mai mult timp să schimbe ce vrea să schimbe din punct de vedere tehnic. Oricare ar fi motivul, Poli va face în această pauză de iarnă nu unul, nu două, ci trei cantonamente (Debrecen, Marbella şi Antalya). Numa’ jucător de fotbal să nu fii în perioada asta😀

PS: un an nou fericit tuturor!

Lucruri care trec neobservate de presă

26 decembrie 2010 Lasă un comentariu

Chiar în Ajun de Crăciun, o parte din membrii Druckeria şi-au făcut timp pentru a duce pachete cu ajutoare unor familii nevoiaşe dintr-o localitate timişeană. Ţinta acţiunii caritabile au fost copii acestor familii, care au primit câte un pachet cu dulciuri, cozonac, portocale, jucării, căciuli, fulare şi câteva hăinuţe. Toate acestea au fost posibile datorită donaţiilor în bani şi obiecte, donaţii apărute în urma acţiunilor Druckeria.

Nu este prima dată când suporterii alb-violeţi fac asemenea gesturi. Anul trecut, în aceeaşi perioadă, au avut loc acţiuni asemănătoare, demarate pe forumul fanilor polişti.

E vorba despre aceiaşi oameni pe care restul lumii îi numeşte, de multe ori pe nedrept (iar unii în căutarea senzaţionalului), huligani. Cea mai mică strâmbătură din nas între ei şi forţele de ordine sau suporterii rivali este relatată imediat cu lux de amănunte de presă. În schimb, faptele ca cea din Ajun sunt reflectate puţin spre deloc în mass-media pe care o avem la ora actuală.

PS: da, ştiu, presa-i de kkt. Dar nu a ajuns singură aşa. A fost modelată şi de cererea publicului pe care de fapt ar trebui să-l educe. De mulţi ani ne învârtim într-un cerc vicios din care cu greu vom mai scăpa.