Cantonamente, cantonamente!

Necruţătorul

Umbla vorba prin târg că mandatul lui Cosmin Contra ca antrenor la Poli a fost o perioadă de „dolce vita”, cel puţin în ceea ce priveşte antrenamentele. Poate nu e adevărat însă, oricum ar fi fost, pentru bravii fotbalişti alb-violeţi urmează vremuri mult mai grele.

Dusan Uhrin s-a întors şi jucătorii mai vechi îşi amintesc cu siguranţă traseele de alergare prin pădure, la Debrecen. Îns acum, cehul a venit cu ceva în plus. Poate pentru a-şi face o idee mai bună despre lotul pe care îl are acum, poate pentru a avea mai mult timp să schimbe ce vrea să schimbe din punct de vedere tehnic. Oricare ar fi motivul, Poli va face în această pauză de iarnă nu unul, nu două, ci trei cantonamente (Debrecen, Marbella şi Antalya). Numa’ jucător de fotbal să nu fii în perioada asta 😀

PS: un an nou fericit tuturor!

Lucruri care trec neobservate de presă

Chiar în Ajun de Crăciun, o parte din membrii Druckeria şi-au făcut timp pentru a duce pachete cu ajutoare unor familii nevoiaşe dintr-o localitate timişeană. Ţinta acţiunii caritabile au fost copii acestor familii, care au primit câte un pachet cu dulciuri, cozonac, portocale, jucării, căciuli, fulare şi câteva hăinuţe. Toate acestea au fost posibile datorită donaţiilor în bani şi obiecte, donaţii apărute în urma acţiunilor Druckeria.

Nu este prima dată când suporterii alb-violeţi fac asemenea gesturi. Anul trecut, în aceeaşi perioadă, au avut loc acţiuni asemănătoare, demarate pe forumul fanilor polişti.

E vorba despre aceiaşi oameni pe care restul lumii îi numeşte, de multe ori pe nedrept (iar unii în căutarea senzaţionalului), huligani. Cea mai mică strâmbătură din nas între ei şi forţele de ordine sau suporterii rivali este relatată imediat cu lux de amănunte de presă. În schimb, faptele ca cea din Ajun sunt reflectate puţin spre deloc în mass-media pe care o avem la ora actuală.

PS: da, ştiu, presa-i de kkt. Dar nu a ajuns singură aşa. A fost modelată şi de cererea publicului pe care de fapt ar trebui să-l educe. De mulţi ani ne învârtim într-un cerc vicios din care cu greu vom mai scăpa.

Cei de care nu aude nimeni

Ştim cu toţii că fotbalul este sportul rege, însă există în Timişoara sportivi care duc numele oraşului pe cele mai înalte culmi şi care sunt mai puţini cunoscuţi de către marele public decât cel mai tânăr jucător de la echipa satelit a clubului de fotbal care ne reprezintă în Liga 1.

Există, însă, şi jurnalişti care îşi îndreaptă atenţia către aproape anonimii performeri şi îi pun sub lumina reflectoarelor. Gala Campionilor este evenimentul care, de trei ani, recunoaşte meritele performerilor timişoreni în baschet, handbal, rugby, volei, arte marţiale şi aşa mai departe. Studiaţi cu atenţie AICI lista nominalizaţilor şi câştigătorilor din acest an, sunt nume pe care le veţi mai auzi.

PS: felicitări lui Adi Cojocaru pentru idee şi pentru organizare 🙂

Eroii nu mor niciodată…

Remember '89

…atâta timp cât mai sunt oameni care îi pomenesc în fiecare an. Astăzi, în Timişoara, a fost zi de doliu, însă prea puţini par să-şi mai amintească de cele întâmplate acum două decenii. În ultimii ani, suporterii alb-violeţi marchează cum se cuvine Revoluţia, însă pe măsură ce trece timpul, participanţii la marşul pe traseul Catedrală – Cimitirul Eroilor parcă sunt tot mai puţini. Şi, în mod ciudat, majoritatea dintre ei tineri care în decembrie ’89 erau la grădiniţă sau în clasele primare. Sau nu erau născuţi. Care au acum vârsta celor care au ieşit atunci în stradă. Unde sunt ceilalţi? Unde sunt cei de 40 – 50 de ani care atunci erau în stradă? Fotografiile din decembrie ’89 stau mărturie faptului că peste 100.000 de oameni au ieşit atunci pe străzile Timişoarei.

Acum doi ani, aproximativ 10.000 de fani au protestat în privinţa palmaresului Politehnicii Timişoara. La marşul în memoria eroilor Revoluţiei organizat în acest an au fost cam 200 de oameni. De ce?

Uhrin, autocarele şi Noi din Banat

Dusan Uhrin Jr. şi autocarul

Autocarele Politehnicii Timişoara au fost prezentate astăzi fanilor într-o nouă înfăţişare, chiar în centrul oraşului. Ideile de promovare şi marketing ale lui Daniel Stanciu încep să prindă contur, cu toate problemele financiare ale echipei. Ideea prezentării noii imagini ale „flotei” alb-violete chiar în faţa Operei a fost una excelentă şi cu un surprinzător succes la public, fanii având ocazia unică de a vedea şi interiorul autocarelor şi de a sta pe locurile jucătorilor. Câţiva dintre aceştia au şi fost prezenţi şi disponibili pentru autografe, la fel ca şi antrenorul Dusan Uhrin Jr. Care a suportat cu stoicism viscolul pentru nenumărate poze „de exterior” alături de suporteri. Autocarele arată excelent, elementele în plus fiind coiful de cavaler şi imprimeul cu o imagine a suporterilor, cu fularele ridicate. Felicitări celor care au contribuit, de la idee la realizare!

PS: cea mai faină idee dintre toate a fost fondul muzical asigurat de sistemul de sonorizare al autocarului-amiral din flotă: Noi din Banat!

Return of the Jedi

Da, e oficial, s-a întors, după negocieri intense cu Jabba the Hut (M.I.), Han Solo (D.S.) şi nici nu vreau să mă gândesc cine a fost Chewbacca 😀

Aşa, somnoros, în miez de noapte, îmi aduc aminte câteva frânturi din mandatul precedent al lui Dusan Uhrin Jr. la Poli. Mingi lungi peste linia de mijloc. Meciuri câştigate doar de viteza de reacţie şi simţul porţii ale lui Gigel Bucur (respect, maestre, oriunde te-ai afla). Viteza lu’ Artiom. Fight for the city, fight for the fans. Acasă era aproape tot timpul meci de +2,5. În deplasare, de cele mai multe ori, speram cel mult la un egal. Dusan aruncându-se peste grămada cu jucători la 3-2 cu UTA. Nicio victorie cu „câinii”.

Uhrin şi-a făcut mulţi fani la Timişoara pentru modul său de a fi (tre’ să recunosc, are carismă 🙂 ), însă sigur aţi auzit-o pe aia cu memoria selectivă. Au fost şi lucruri rele în mandatul precedent, aşa cum au fost şi lucruri bune. Dusan Uhrin Jr. a lăsat echipa pe locul întâi la finalul unui tur de campionat, acum o preia pe locul doi, la pauza de iarnă. E greu Să faci pronosticuri în Liga 1, mai ales dacă nu ştii anumite „lucruri”, dar sper că Poli va lua titlul. Uhrin Jr. are ceva de demonstrat. Unora de la CFR Cluj, unora de la Timişoara.

Speranţe am tot avut, imperiul a tot contraatacat, acum să vedem cum aduce Dusan Skywalker pacea în galaxie 🙂

Noi din Banat. Şi-atât

Iniţiativă mai veche a „Drojdierilor”, trupa „Noi din Banat” a căpătat contur la finalul lui 2008, când Ema, Emi, Răzvan, Bogdan şi Adi şi-au unit forţele şi au pornit pe un drum pavat între timp cu şapte concerte cu atmosferă incendiară, 19 melodii (până acum) şi două discuri lansate (tot până acum), dintre care unul cu piese live, înregistrate la concertul aniversar „15 ani de CVUCS”.

Pentru cei care nu sunt în temă, pe scurt, motivul pentru care băieţii merită tot respectul: fac asta doar din plăcere. Ba chiar, atunci când este nevoie, vin cu bani de acasă pentru scule, imprimarea CD-urilor şi aşa mai departe. Proiectul continuă, în ciuda tuturor problemelor, de orice natură ar fi ele. Urmează noi piese, noi concerte, noi discuri. Totul din pasiune pentru Poli.

Ei sunt motivul pentru care sunt sigur că noţiunile alăturate „Politehnica” şi „alb-violet” vor exista pentru totdeauna, indiferent de stadiul în care se află echipa de fotbal, indiferent de cine conduce clubul, cine finanţează, cine antrenează sau cine joacă.

De ce nu ar trebui Uhrin să revină la Poli

Cehul este varianta cea mai probabilă pentru banca tehnică a alb-violeţilor începând cu această iarnă. Ultima săptămână a fost presărată cu declaraţii care mai de care mai drăgăstoase, atât dintr-o parte, cât şi din cealaltă. Ba Marian Iancu a menţionat în mai multe rânduri că cei doi s-au despărţit prieteni.

Acum exact doi ani, când Uhrin Jr. părăsea Poli de pe primul loc, lucrurile nu păreau deloc „prietenoase”. Cel puţin din partea preşedintelui, ajuns atunci la celebrul episod al „chiloţeilor roz”, reacţie virulentă la adresa unui tehnician care vedea cum jucătorii nu-i sunt plătiţi şi se gândea că poate i-ar fi mai bine în altă parte. Din partea antrenorului, din câte îmi amintesc, declaraţii de bun simţ: pe scurt, un dezacord cu domnul Iancu.

Dusan Uhrin Jr. nu ar trebui să revină pentru că va pleca aşa cum a făcut-o data trecută. „Gura târgului” spune că tehnicianul a cerut atunci patronului ca banii datoraţi jucătorilor să fie plătiţi la timp, şi de acolo „i s-a tras”. Lucrurile nu stau cu nimic mai bine acum, financiar vorbind. Chiar din contră (nu, nu din Contra).

Cine nu-şi cunoaşte istoria, e condamnat să-i repete greşelile. E adevărat că vorba asta se aplică mai bine la intervale lungi de timp şi la grupuri mari de oameni. Dar câţi dintre noi mai ştim ce-am greşit acum doi ani? Sau cu ce ne-au greşit alţii nouă?

Cel mai bun baschetbalist dintre fotbalişti

Ca să n-o mai lungesc, este Tosaint Ricketts 🙂 Transferat de curând la Poli Timişoara, unde nu a jucat încă deloc, canadianul a arătat că tot nord-americanul are baschetul în sânge şi a făcut furori la întâlnirea caritabilă dintre fotbaliştii şi baschetbalitşii alb-violeţi.

Dan Păltinişanu vs Tosaint Ricketts

Înălţimea nu-l recomandă pentru baschet, însă asta nu pare să fie o problemă pentru noul atacant de la Poli. Viteză, detentă, dribling, controlul mingii, aruncare la coş, Ricketts are tot ce-i trebuie unui baschetbalist care se respectă. Dragan Petricevici e deja cu ochii pe el, iar dacă nu se leagă lucrurile la Poli, presimt că-l vedem pe vitezoman conducător de joc la BCTM 🙂

Fotbaliştii au câştigat meciul de baschet cu cei de la BC Timişoara cu 53-50, în timp ce baschetbaliştii alb-violeţi s-au impus în partida de fotbal, cu 9-3*. Intrarea în sală a fost liberă, dar cei care doreau să doneze bani o puteau face în urnele special amenajate în acest scop. Fondurile au fost completate de licitaţia pe tricoul lui Cosmin Contra, achiziţionat cu 1.600 de lei de clubul de baschet, dar şi de o donaţie a fotbaliştilor. Aceste încasări for face sărbătorile ceva mai fericite pentru tinerii de la Centrul pentru copii cu dizabilităţi din Lugoj.

PS: că tot a venit vorba de baschet, a mai fost unul p’aici, acu’ ceva ani, tânăr fotbalist sârb, pe care nişte „experţi” l-au trimis sub panou pentru că era prea înalt. Parcă Zigic îl chema…

*în meciul de baschet, coşurile reuşite de fotbalişti s-au punctat cu 5, respectiv 10 puncte, în timp ce la fotbal un gol înscris de baschetbalişti însemna trei goluri pe tabelă 🙂

De ce are nevoie fotbalul?

Druckeria şi Noi din Banat sunt două entităţi care se ridică parcă deasupra tuturor problemelor create de alte „elemente” alb-violete. În timp ce preşedintele şi antrenorul clubului favorit se ţigăneau cu „ajutorul” presei, Druckeria organiza o petrecere de Moş Nicolae pentru micuţii fani Poli, iar Noi din Banat pregătea al doilea CD al formaţiei + un concert de zile mari. La petrecere s-a stabilit o taxă de participare, s-au strâns jucării, hăinuţe şi alte lucruri care urmează să fie donate celor mai puţin norocoşi.

Lor nu le pasă de bani

Druckeria tipăreşte chiar şi un program de meci. Sunt doar patru pagini, însă este mai mult decât oferă clubul în acest moment. Toate cele enumerate mai sus se fac fără nicio cheltuială sau cu bani aduşi de acasă. Discrepanţa dintre atmosfera creată în cadru oficial şi ceea ce fac druckerii în timpul liber evocă două lumi, două atitudini diferite. Reducând discuţia la extrem, un singur lucru provoacă aceste diferenţe.

Fotbalul a avut odată nevoie de bani. Interesul tot mai mare cerea şi cheltuieli tot mai mari. Cu timpul, s-a creat un cerc vicios din care sportul pare să nu mai poată ieşi. Sau mai multe cercuri vicioase, pe paliere de performanţă financiară. Cel mai cunoscut cerc vicios este cel intitulat pompos G14.

Fotbalul are acum nevoie de suflet. Însă nenumărate exemple ne arată că, în general, cei care pun suflet nu au bani (destui pentru a susţine un club), iar cei care dau bani nu pun suflet. Calea de mijloc este extrem de greu de găsit. Încearcă acest lucru suporteri Manchester United, sătui de investitori americani, care şi-au făcut United of Manchester, echipă „blocată” de trei sezoane în liga a şaptea engleză. Are cineva alt exemplu de suflet + stabilitate financiară? Că mi-e nu-mi vine. Nu-mi mai vine…