Textul fără titlu pentru echipa fără titlu

Mă gândesc aşa, adormit (e miezul nopţii, 24 de ore după dezamăgirea de la Galaţi), la ultimii 20 de ani din istoria clubului, de când merg şi eu pe la meciuri, acasă şi în deplasare. Imi amintesc mai mult decat clar victoria cu Dinamo din ’97, acel 3-0 într-un sezon în care am retrogradat fără drept de apel. Chiar atunci,  după golurile lui Kovacs, Sasu şi Guşi-gol cred că am fost cel mai fericit din toate plimbările mele pe la meciuri de fotbal, conştient de faptul că echipa mea retrograda.

Atunci, în momentul ăla, nu îmi închipuiam că va fi posibil pe parcursul vieţii mele să aud/citesc fraza: „jucăm cu dinamo pentru locul 2”. Normal că speram, visam la aşa ceva, dar nu-mi închipuiam, nu ştiam cum ar putea fi, ce aş simţi, cum ar arăta o situaţie de genu’ ăsta.

Acum e nasol, am trecut din nou razant pe sub un titlu, ne băgăm picioarele şi nu mai mergem la meciuri, că facem cu inima, că joacă ca dracu’ şi ne scot peri albi, că Iancu-i gras, că Uhrin îi slab, că nu ştiu ce. Ei bine, nu. Imi bag si eu picioarele şi in loc să mă lamentez pentru ceva ce ar fi putut să fie, prefer sa ma bucur pentru fraza asta: „jucăm cu dinamo pentru locul 2”. Şi javrele îs sub noi în clasament. Şi spurcaţii la fel. Şi încă 14 echipe din Liga 1 tot sub noi. Şi uta-n B 🙂

Tempo Poli!

Cel mai bun baschetbalist dintre fotbalişti

Ca să n-o mai lungesc, este Tosaint Ricketts 🙂 Transferat de curând la Poli Timişoara, unde nu a jucat încă deloc, canadianul a arătat că tot nord-americanul are baschetul în sânge şi a făcut furori la întâlnirea caritabilă dintre fotbaliştii şi baschetbalitşii alb-violeţi.

Dan Păltinişanu vs Tosaint Ricketts

Înălţimea nu-l recomandă pentru baschet, însă asta nu pare să fie o problemă pentru noul atacant de la Poli. Viteză, detentă, dribling, controlul mingii, aruncare la coş, Ricketts are tot ce-i trebuie unui baschetbalist care se respectă. Dragan Petricevici e deja cu ochii pe el, iar dacă nu se leagă lucrurile la Poli, presimt că-l vedem pe vitezoman conducător de joc la BCTM 🙂

Fotbaliştii au câştigat meciul de baschet cu cei de la BC Timişoara cu 53-50, în timp ce baschetbaliştii alb-violeţi s-au impus în partida de fotbal, cu 9-3*. Intrarea în sală a fost liberă, dar cei care doreau să doneze bani o puteau face în urnele special amenajate în acest scop. Fondurile au fost completate de licitaţia pe tricoul lui Cosmin Contra, achiziţionat cu 1.600 de lei de clubul de baschet, dar şi de o donaţie a fotbaliştilor. Aceste încasări for face sărbătorile ceva mai fericite pentru tinerii de la Centrul pentru copii cu dizabilităţi din Lugoj.

PS: că tot a venit vorba de baschet, a mai fost unul p’aici, acu’ ceva ani, tânăr fotbalist sârb, pe care nişte „experţi” l-au trimis sub panou pentru că era prea înalt. Parcă Zigic îl chema…

*în meciul de baschet, coşurile reuşite de fotbalişti s-au punctat cu 5, respectiv 10 puncte, în timp ce la fotbal un gol înscris de baschetbalişti însemna trei goluri pe tabelă 🙂

Contra, Iancu şi fotbalul

Cred că Poli e singura echipă neînvinsă din lumea asta unde scandalul e la ordinea zilei. La Bistriţa, alb-violeţii noştri au condus cu două goluri diferenţă, raritate în acest an, însă până la urmă s-a terminat 3-3, al 10-lea egal pentru noi în sezonul curent al Ligii 1. Cu excepţia ultimului sfert de oră, Poli a dominat meciul şi a avut momente de joc exelente, cu pase ameţitoare. Însă apoi am ameţit şi noi, Burcă a luat cartonaş roşu, Panti a fost lobat ca-n curtea şcolii, iar apoi s-a dezlănţuit furtuna.

La câţiva centimetri sau câteva minute de o victorie care ar fi păstrat apele calme, acum Poli se găseşte fără antrenor şi cu o relaţie extrem de tensionată între unul dintre simboluri, Cosmin Contra şi actualul patron, Marian Iancu.

PS: disputa de la distanţă, prin intermediari televizaţi, dintre Iancu şi Contra, a fost de mega-prost gust. Însă două orgolii nemăsurate nu puteau încheia altfel o relaţie .

Reacţiile lui Marian Iancu, pe două posturi TV diferite, la distanţă de maxim jumătate de oră, ilustrează perfect portretul patronului român de fotbală. Ăla de care se minunează toţi străinii care iau contact cu fotbalul românesc.

Pe un canal: să nu se mai plângă Contra, Stanciu, Chivorchian, de arbitraj, ci să-şi vadă de fotbal. Cine e criticul numărul 1 al arbitrajului românesc în utimele luni?

Pe alt canal: să nu mai vorbească atâta în presă.

Facem un calcul al minutelor petrecute în direct? Sau facem un calcul al ultimelor două fraze şi vedem dacă ne iese definiţia ipocriziei?

Mai adăugăm aici şi dorinţa de a-l reinstala pe Dusan Uhrin Jr. pe banca tehnică, după declaraţiile mirobolante de la despărţire.

PPS: Poli Timişoara a împlinit 89 de ani, însă din nou nu putem să ne bucurăm în linişte. Lăudabilă iniţiativa lui Dani Stanciu cu echipamentul „old-school” purtat astăzi de  băieţi. Aşteptăm un echipament aniversar pentru întreg sezonul următor, când Poli împlineşte 90 de ani şi, de ce nu, un titlu de campioni. Poate chiar al doilea. La mulţi ani, Poli!