Textul fără titlu pentru echipa fără titlu

Mă gândesc aşa, adormit (e miezul nopţii, 24 de ore după dezamăgirea de la Galaţi), la ultimii 20 de ani din istoria clubului, de când merg şi eu pe la meciuri, acasă şi în deplasare. Imi amintesc mai mult decat clar victoria cu Dinamo din ’97, acel 3-0 într-un sezon în care am retrogradat fără drept de apel. Chiar atunci,  după golurile lui Kovacs, Sasu şi Guşi-gol cred că am fost cel mai fericit din toate plimbările mele pe la meciuri de fotbal, conştient de faptul că echipa mea retrograda.

Atunci, în momentul ăla, nu îmi închipuiam că va fi posibil pe parcursul vieţii mele să aud/citesc fraza: „jucăm cu dinamo pentru locul 2”. Normal că speram, visam la aşa ceva, dar nu-mi închipuiam, nu ştiam cum ar putea fi, ce aş simţi, cum ar arăta o situaţie de genu’ ăsta.

Acum e nasol, am trecut din nou razant pe sub un titlu, ne băgăm picioarele şi nu mai mergem la meciuri, că facem cu inima, că joacă ca dracu’ şi ne scot peri albi, că Iancu-i gras, că Uhrin îi slab, că nu ştiu ce. Ei bine, nu. Imi bag si eu picioarele şi in loc să mă lamentez pentru ceva ce ar fi putut să fie, prefer sa ma bucur pentru fraza asta: „jucăm cu dinamo pentru locul 2”. Şi javrele îs sub noi în clasament. Şi spurcaţii la fel. Şi încă 14 echipe din Liga 1 tot sub noi. Şi uta-n B 🙂

Tempo Poli!